Ne face o deosebită plăcere să vă invităm să luați parte alături de noi la Sărbătoarea nașterii Mântuitorului Isus. Dacă pentru unii această perioadă a ajuns sa fie o oportunitate comercială, noi am vrea să rămânem în atmosfera în care Hristos s-a născut.
Analizându-ne viața, știm că nu am făcut nimic deosebit (și nici nu am putea face vreodata) pentru a merita un astfel de cadou, dar primim acest dar al mântuirii cu gândul la Cel care S-a îndurat de noi. Nu putem decât să ne smerim înaintea Lui și să Îi mulțumim, dar în același timp ne bucurăm pentru un asemenea dar. Probabil că fiecare dintre noi Îl va prețui pe măsura în care-L va fi dorit. Vă dorim tuturor ca nașterea lui Hristos să vă fie cu adevărat de folos!
Sunteți bineveniți la Betel împreună cu familia și prietenii, și dorim să vă anunțăm și programul întânirilor din perioada următoare:
Sâmbătă, 24 decembrie 2011, ora 18.00 - Program special al copiilor (scenetă, cântece, poezii și... o surpiză pentru cei mici!)
Duminică, 25 decembrie 2011 - Serviciu divin, de la ora 9.00 și de la 18.00. În cadrul serviciului de seară vom avea ocazia să luăm parte la un Concert de Crăciun, în program fiind incluse colinde din repertoriul Corului Bisericii Baptiste ”BETEL”, un adevărat maraton al cântărilor de sezon.

În timpul săptămânii ne întânim Miercurea, de la ora 18.00 pentru rugăciune și studiul Bibliei - tematica: ”Împărăția care nu se clatină” (detalii)
Sâmbătă, 31 decembrie 2011, de la ora 18.00 dorim să petrecem un timp la Betel, în Casa Domnului, un timp de aducere aminte și de evaluare pentru anul care a trecut.
Duminică, 1 ianuarie 2012, ca în fiecare Duminică - deși nu este una obișnuită - ne întâlnim în prima zi din an de la ora 9.00 și seara de la 18.00, când ne vom și împărtăși la Cina Domnului. Duminica aceasta dă startul în același timp și Săptămânii Naționale de Rugăciune, care se va desfășura în intervalul 1-8 ianuarie, cu întâlniri programate în fiecare zi la Betel, în clădirea anexă, de la ora 18.00. În această săptămână dorim să ne unim în ”RUGĂCIUNI ȘI CERERI PENTRU BISERICA DIN VREMEA DE ACUM” cu toți credincioșii din țară. (detalii)
Categorie: Evenimente




